Ziua Europei

Ziua europei

 

stire3 In fiecare an, la 9 mai, se serbeaza Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaratie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economica intre Franta si Germania, pentru eliminarea rivalitatilor seculare dintre cele doua state.
Decizia a fost luata de Consiliul European de la Milano, in 1985.
Declaratia Schuman a stat la baza amplului proces de constructie a unei Europe unite. Statele Beneluxului si Italia s-au alaturat Frantei si Germaniei si, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) intre Germania, Franta, Belgia, Italia, Luxemburg si Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economica Europeana (CEE).
Pe parcurs, procesul de integrare economica a fost acompaniat de procesul de integrare politica a statelor membre.

 

Ulterior, la acest complex proiect de constructie europeana s-au alaturat Irlanda, Marea Britanie si Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania si Portugalia (1986), Suedia, Austria si Finlanda (1995), iar la 1 mai 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia si Ungaria si la 1 ianuarie 2007 Bulgaria si Romania, si ulterior Croatia. Uniunea Europeana are in prezent 28 de state membre.
Printre evenimentele de diplomatie publica si culturala care au loc cu acest prilej se numara manifestarile comune organizate sub egida presedintiei Uniunii Europene: mese rotunde, expozitii de carte si fotografii, proiectii de filme artistice si documentare, distribuirea de materiale promotionale despre tarile europene. Actiunile dedicate sarbatoririi acestei Zile europene continua pe tot parcursul lunii mai.

 

Ziua Uniunii Europene nu inseamna numai data de nastere a proiectului european, ci si o zi a bucuriei de a fi impreuna, o zi a vointei de solidaritate, o zi a marii comunitati din care fac parte toti cetatenii UE. Poate fi definita, astfel, ca ziua cetatenilor unei “Europe Unite”, care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate in diversitate.
Mai multe, pe www.ziarulunirea.ro

0 Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*